let's blog

DSC 4272

Care este momentul in care ne redescoperim ca femei?

Se spune ca pe la 40 de ani incepem sa cautam in oglinda persoana pe care o priveam cu atata incantare in urma cu douazezi de ani, incercam sa ne regasim, sa descoperim noi placeri, sau sa ne simtim vinovate pentru tot ceea ce nu ne mai place. Este foarte important sa o cunoastem pe femeia din oglinda, sa o iubim si sa avem grija de ea. Cand am auzit la o conferinta ca fotografia are scop terapeutic m-am mirat putin pentru ca fiind o persoana destul de practica nu ma gandisem sa am fotografii asa doar pentru mine care sa nu imi trebuiasca la ceva. Scopul fiecarui cadru fie el facut si cu telefonul era mai mult pentru a ma arata intr-o anumita locatie sau intr-o anumita companie si bineinteles ca la final sa o postez pe vreo platforma de social media si sa o trimit la trei prieteni, parinti si doua matusi pentru a vedea tot poporul ce bine sunt…cand de fapt poate nu eram dar daca tot imi statea bine parul in ziua aia de ce sa nu imortalizez momentul? Viitoarele mamici ce vin in studioul meu pentru a le fotografia vor sa pastreze imaginea lor din timpul sarcinii apoi vin cu bebelusii mai mari pentru sedintele motherhood sau de familie insa se simt putin vinovate cand vor sa vina singure. Stiu ca dupa ce devenim parinti telefonul ne este plin de mii de poze cu cei mici pentru ca ni se pare ca nu este nimic mai frumos decat ei iar noi cu cearcanele noastre capatate de la nopti in sir de nesomn si parul prins constant intr-un coc ravasit in crestetul capului nu ne mai incadram in definitia modelului perfect si parca nici putere nu mai avem sa ne montam in acest sens pentru ca mereu ne propunem un target suficient de indepartat in care o sa aratam frumoase, slabe si atunci cu siguranta ne vom face acele poze mult dorite. Fotografia de portret este mai mult decat intelegeam in trecut. Faptul ca iti poti expune in propria casa o imagine personala in care fotograful sa te ajute sa iti scoti la suprafata tot ce ai mai bun iti va da atata putere si incredere in propria persoana…este exact acea doza zilnica de care ai nevoie pentru a-ti ridica moralul.
DSC 7596 Exposure

40 OVER 40…LIFE STARTS NOW

Poate nu de multe ori am spus-o sau poate este pentru prima data insa visul meu este sa fotografiez femei peste 40 de ani. Mi se par frumoase, implinite, puternice, intelepte, elegante, senzuale, inteligente si ma inspira prin atitudinea lor insa mare mi-a fost mirarea cand rugandu-mi majoritatea prietenelor sa imi pozeze pentru a-mi exersa tehnica ce este cu totul diferita fata de ceea ce facusem in trecut, am fost refuzata pe banda rulanta. Ma intrebam cum este posibil sa am o lista de asteptare la cliente de maternitate spre exemplu iar femeile de peste 40 de ani pe care imi doream sa le am in imaginile mele sa imi motiveze refuzul lor prin expicatii gen: m-am ingrasat, poate cand mai slabesc, nu ma simt bine in pielea mea in perioada asta, nu sunt fotogenica, poate o sa fac o sedinta de familie dar eu singura nu…ce sa fac cu pozele?

Si atunci am intrebat femeile de pe grupurile din alte tari unde fotografia de portret este in mare voga la orice varsta iar acestea isi sarbatoresc orice moment al vietii prin sedinte glamour, de boudoir, de portret sau de personal branding iar majoritatea mi-au spus ca vor sa capete incredere in ele si ca experienta unei sedinte este transformatoare iar senzatia pe care o au privindu-si zilnic un simplu portret agatat pe un perete sau expus pe birou este terapie pura. Multe dintre ele o mai fac si pentru copii sau chiar pentru nepoti, vor ca acestia sa le vada frumoase, fericite si sa poarte mereu in gand acele imagini. Pentru parteneri…destul de putine :), cumva parerea lor incepe sa nu le mai defineasca asa cum se intampla la 20 sau chiar si la 30 de ani.

Cautand am ajuns la Alina, o femeie superba pe care am vazut-o ca se pozeaza destul de des asa ca am tras concluzia ca are o incredere crescuta in ea si ca atare era exact  persoana de care aveam nevoie. Mi-am luat inima in dinti si am intrebat-o daca vrea sa ii fac cateva fotografii si a acceptat insa nu inainte de a-mi enumera toate temerile ei care nu erau diferite de ale celorlalte femei.  Cand ne-am intalinit m-a intrebat: “Stii de ce imi fac atat de multe fotografii? Mi-am pierdut mama cand eram foarte tanara si am cateva poze cu ea si nu vreau ca fetelor mele sa le lipseasca imaginile cu mine asa ca ma pozez, la cafea, in parc si in orice alta ipostaza, vreau ca ele sa aiba asta de la mine”

Mi s-a parut cea mai frumoasa motivatie si cel mai sincer motiv. Mama mea este in viata iar tata in tinerete era fotograf asa ca am sute de poze cu ea la care m-am uitat de mii de ori pentru ca ma fascina in copilarie mai ales sa vad cum a fost viata lor inainte de mine insa daca este sa ma gandesc la acestea in minte imi vin tot cele artistice in care tata ii surprindea numai chipul ei frumos.

Deci de ce facem poze?

Pentru ca acestea sunt pentru o viata si chiar mai mult…eu inca imi privesc pozele cu strabunica facute intr-un studio din vechiul Bucuresti

Pentru ca este o experienta unica pe care o visam de mici de cand ne costumam cu hainele mamei si ne oglindim in cele mai amuzante feluri. Chiar daca acum ai uitat acest lucru iti garantez ca peste ani niciodata nu vei spune …ce rau imi pare ca am facut acea sedinta foto.

Pentru ca este varsta la care trebuie sa te prezinti in toate platformele sociale sau business cu un portret profesionist care te va ridica din start in ochii publicului, ai unui partener sau ai unui angajator.

Pentru ca intr-o zi aceste imagini vor fi inestimabile.


DSC 7373

Acum multi ani cand mi-am inceput povestea cu fotografia a fost foarte greu. In primul an esti cumva ca si cazut din tren…incerci sa iti construiesti portofoliul pentru a invata si pentru a putea sa te promovezi si chiar daca o faci pe gratis sau pe sume foarte foarte mici este aproape imposibil sa-ti gasesti modele si tot ceea ce vrei este sa ai pe cine poza dar pentru ca ajung sa te refuze chiar si prietenii sau proprii copii (bine, ei ma refuza chiar si in prezent) te gasesti intr-un cerc vicios.

Atunci m-a sunat o mamica de la gradinita la care eu o aveam pe fata cea mare si mi-a propus sa fotografiez serbarea lor de sfarsit de an. Am acceptat imediat si pot spune ca a fost atat de frumos cum nici nu imi inchipuiam. Serbarile de gradinita sunt in general urate si plictisitoare ca sa nu zic traumatizante. Ei bine nu a lor…s-au distrat, au plans, au ras, s-au distrat…a fost fantastic iar eu am fost in spatele camerei sa le pot pastra acele amintiri. La final un grup de mame i-au multumit uneia dintre ele si imi aduc aminte ca i-au spus “esti o mama…perfecta”. Wooow asa ceva nu prea se spune intre mame deoarece treaba noastra principala este sa ne criticam intre noi asa ca am fost tare curioasa sa o vad. Era tare frumoasa si imi amintesc ca am mai zarit-o in zona in care locuiesc de cateva ori si totodata am mai auzit cateva povestiri despre ea de la cunostinte comune si mereu era descrisa numai cu acele cuvinte bune si frumoase.

Intr-o zi am primit acest mesaj: Buna! Te puuup! Eu nu ma mai satur  privindu-ti fotografiile. Daca deschid facebookul si vad o postare de a ta, gata, ziua mea este una buna. Felicitari!!! Asa ca, odata, candva, cand ai tu timp, vreau si eu sa ma fotografiezi cu my twins!!! As fi foarte fericita sa pastrez amintiri pe viata facute de tine! Aaa, scuze, nu am zis cine sunt. Anamaria, mamica gemenilor de  la Alice”

Asa ca dragii mei vi-o prezint pe mama perfecta si nu mai putinii ei perfecti baieti pe care cand i-am intebat in studio cum sa ii deosebesc, mi-au spus: ’’ noua nu ni se pare ca semanam asa de mult”